Aventurile...

Capitolul 3: ...lui Andrei
Andrei este un tanar de 17 ani, obisnuit, ca orice tanar din ziua de azi, nu prea dornic de invatat, dar nici sufletul petrecerilor nu se poate numi. Andrei duce o batalie in interiorul lui. O batalie intre dorintele sufletului sau si dorintele corpului sau. Si asta pentru ca aceste dorinte nu se potrivesc intotdeauna...
Andrei mereu si-a dorit sa iubeasca si sa fie iubit. Si-a dorit o relatie normala, in care sa aiba pe cineva la care sa tina si sa simta ca, in aceasta lume, cuiva ii pasa de el. Sa fie centrul Universului alaturi de Ea.
Andrei este virgin si din aceasta cauza se simte complexat fata de ceilalti, desi poate n-ar trebui. Toti colegii lui se mandresc cu "achizitiile" lor, iar el sta pe margine, tacut, injurand in sinea lui, scarbit. Bineinteles, si el ar vrea sa traiasca o asemenea experienta alaturi de o persoana speciala, dar inca n-a gasit acea persoana, sau daca a gasit-o, totusi nu s-a intamplat, relatia sfarsindu-se fara voia lui. Se poate spune ca povestea lui Andrei seamana oarecum cu povestile din "Malena", sau "Marilena de la P7". Cum poate el rezolva un conflict interior care-l macina zilnic, nu-i da pace, il roade fara oprire...
Nu mai avea speranta. Nu mai avea idei. Nu stia ce sa faca, nimeni n-avea cum sa-l ajute... S-a gandit la variante extreme, dar in fond, de ce sa-si puna capat zilelor cand in fond, nu poate spune ca si-a trait viata..Nu poate trage o concluzie daca merita sa traiesti sau nu. Este prea mic pentru asta si, in fond, viata merita traita. O stim cu totii...
S-a gandit sa apeleze la o prostituata. "Pentru 1 milion facem ce vrei juma' de ora" i-a zis ea. Andrei si-a spart economiile, ca sa incerce acel ritual care intregeste experienta sentimentala. Nu stia cum avea sa fie. Putea doar sa-si imagineze. Dupa 20 de minute, s-a terminat.
Avea o privire tampa. Nu stia ce s-a intamplat, nu stia pe ce lume traieste. "Oare asta sa fie tot? La asta se rezuma tot?" se gandea. Numai cand vazu faptura de langa el ca se pregateste sa plece, si-a revenit. "Nu mai stai?"
Ar fi vrut o imbratisare. O mangaiere. Un sarut. Ar fi vrut sa simta ca iubeste.... "Trebuie sa plec. Jumatatea de ora a trecut", zise ea.
Oare dragostea se masoara in jumatati de ora, jumatati de zi sau jumatati de masura? Se plateste in bani? Nu in sentimente? In fericire, in tristete, in lacrimi sau in zambete?
Pe 24 Ianuarie, Andrei a plecat de-acasa, fara o destinatie precisa. A plecat cu sufletul plin de semne de intrebare, de tristete, de invidie, de mahnire.
Povestea lui nu este tragica. A plecat sa descopere lumea, sa descopere oameni, sa descopere mentalitati si sentimente.
Andrei nu este nebun. Nu s-a sinucis. Este doar un visator si un sentimentalist incurabil. Oare exista remediu pentru asa ceva?