niet titlem

Azi am aflat ca am pierdut pe cineva drag. Stiu n feluri in care as putea/fi putut sa reactionez, dar nu stiu cum ar trebui sa reactionez.
Sa folosesc asta ca pe o scuza, sa-mi planga lumea de mila? Sa tin in mine inchis pana intr-o buna zi cand voi exploda? Pierderea asta ma face sa constientizez pentru a nu stiu cata oara ca avem tendinta sa uitam ce-i cu adevarat important: oamenii din viata noastra. Tindem sa ne axam pe valori materiale decat umane. Luam tot ce-i in jurul nostru "de bun" si nu incercam sa pretuim/valorificam/imbunatatim. Da, ma refer la relatiile cu cei din jur.
Persoana pe care am pierdut-o a fost o combinatie intre prietena si mama, daca se poate numi asa. Asta pentru ca oricand stia sa-mi zica o vorba buna, sa ma ajute cu un sfat, intr-o imprejurare dificila. A fost un model de profesor pentru mine si sper sa n-o uit niciodata. Oare cum as reactiona daca mi-as pierde mama? La fel, as avea aceasta dilema in privinta "comportamentului adecvat" intr-o astfel de situatie? Desi urasc sa ma gandesc la asta, e un scenariu care foarte probabil se va intampla candva, din pacate. Asta e cursul vietii.
Acum sa revenim la chestii (oarecum) stupide. Intr-un moment de cumpana, eu, la varsta de 22 de ani, am realizat ca trebuie sa devin presedinte pentru ca lucrurile in Romania sa se schimbe in bine. Si ca pentru asta imi trebuiesc studii de sociologie, pentru a putea incerca sa inteleg cat de cat comportamentul uman. Sau poate doar eram mahmur cand mi-a venit ideea asta in cap. Oricum, e bine de asternut acum "pe hartie" ca sa stiu mai tarziu ce aiureli imi debita mintea. Da, uneori nu stiu ce voi face mai departe, unde ma vor duce studiile, viata. Nu stiu unde voi ajunge. Tot ce am in minte e cursa aia stupida dar foarte actuala a majoritatii tinerilor din ziua de azi dupa cat mai multi bani (salariu), cat mai multe bunuri
... ai prins ideea? ring a bell? Nu vrem sa recunoastem, dar ne ducem naibii. Ne prostim (a se intelege indobitocim). Printre oamenii din ziua de azi prea putini mai sunt cei care vor ceva diferit, au ceva diferit in minte, planuri marete de prosperitate a omenirii. Putem sa-i numim mutanti.
Zic asta pentru ca daca e s-o luam dupa viziunea marvel cu ai lor x-men, sunt cei care fac parte din etapa urmatoare a evolutiei. Eu asa o consider. Singurii care realizeaza ca nu mergem pe un drum bun, dar prea putini ca sa poata face ceva. Cel de sus (cum l-oi numi tu) sa ne ajute, ca noi singuri nu vad cum am putea-o face!

(Asta nu mai stiu unde s-o bag, dar stiu ca nu e buna de incheiere).
De ce nu e plauzibil un scenariu gen "The Beach"? De ce nu putem reveni la asezarea tribala? Pe cuvant ca mi se pareau mai simple si mai ordonate lucrurile intr-o astfel de societate decat mi se par acum. Fiecare stia ce vroia sa faca atunci cand ajungea mare, si putea s-o faca, fie pentru ca e o meserie practicata din mosi-stramosi in familia lui, fie pentru ca pur si simplu avea o pasiune din asta. Acum zi-mi tu mie, cati cunosti care si-au implinit visurile preamarete din copilarie? Cati nu s-au impiedicat pe drum?

The Gambit

I knew it was a gambit. Life's always a gambit. It's all about the choices one makes. Some of them are good, others are bad. Some say if you don't take chances, you can't win. I think it's true, or at least partially. I knew there were two outcomes to this: a positive one and a negative one. There is no intermediate outcome. There is no "everything's gonna stay the same". Everything's gotta change. And as normal (humane) as I find that to be, I also find it to be stupid. Why do things have to become colder between people if they can't have a relationship? They can't stay friends because somebody's feelings would get hurt. That's bullcrap! In what universe does you not talking to me anymore make me feel better? Or help me in any way. It's bollocks. "I'm doing this for your own good." That's in the same category of bullcrap as "you're too good for me." I don't care for my own good. I'm in love, I don't care! I want to suffer, so be it. let it be done.

I love you

I love you. I love you like an idiot. I curse my lack of impulsiveness (or balls, if you will) to tell you. I love you like I haven't loved anybody in a long time. I'm a lovefool. Not being able to tell you drives me crazy. I dream about you. I dream about being with you. I can only imagine it. I would go to the end of the world for you, with you, to find you. I don't care that I'm suffering. I would gladly continue to do so than to not feel something as beautiful at all. I call it appetite for self-destruction. And I find it to be perfectly normal with human beings. Why be rational, when I can feel my heart tremble? All this everyday non-sense...it's all bullshit compared to something so noble, so pure. It's nothing. Love is everything. I'm glad I feel that way now and I'm glad I'm writing it down. This needs to be remembered. Tomorrow, I will tell it to you as well. Of course, it will sound much simpler and more stupid than what I wrote here. Perhaps everything I wrote here is stupid. I don't care. I'm in love with you, end of story. Or is it just the beginning?

Plec

Imi aduc aminte cand am fost prima oara in postura de pasager intr-un aeroport in afara tarii. Am vazut tot felul de tipare de oameni, de la oamenii de afaceri, carandu-si copiii care habar n-aveau ce se intampla, dar se jucau intre ei, pana la simpli turisti, cupluri, tineri fericiti. Atunci m-a lovit pentru prima oara un gand: desi nu realizam, cu totii suntem conectati, facem parte dintr-un sistem mai mult sau mai putin bine pus la punct. Mi-am dat seama ca daca bogatanului de langa mine i se duce pe apa sambetei business-ul si are in subordine 1000 de oameni, acei 1000 de oameni raman fara servici. Poate de aici si pana la ideea ca ar trebui sa ne doara si altundeva decat in cot de cel de langa noi e cale lunga, dar eu asa am facut conexiunea. Bineinteles, e posibil sa ma insel, nu zic nu. Cunosc multa lume care se intreaba de ce nu putem fi mai politicosi unii cu altii. La urma urmei, nu poate strica. In cel mai rau caz, ti-ai irosit 0.000001% din energie zicand "O zi buna!", fara sa primesti un
raspuns. In toate celelalte cazuri, foarte probabil iti apare un zambet pe fata. Pe cine ar putea deranja asta? Nu stiu. Dar gata cu introducerea.

Plec. Plec si nu stiu cand ma mai intorc, daca ma mai intorc. Plec deoarece mi-am adus aminte de ce am vrut sa plec din primul moment cand am revenit in tara. Si nu e o amintire placuta. Desigur, peste tot gasim oameni seriosi, sinceri, buni, de apreciat, si ..ceilalti...deci nu pot generaliza. Dar poate ca am venit sperand sa gasesc altceva, o schimbare. Din pacate, n-am gasit-o. Si e pacat. Peste tot, oameni tristi, nefericiti, din toate categoriile sociale si profesionale posibile, si-i inteleg. Cum sa nu-i inteleg, daca de-asta am plecat in primul rand? Am fost bagat in oala "nepatriotilor", sincer? ce legatura are a fi patriot cu a sta pe fundul tau fara sa faci nimic ca sa incerci sa schimbi ceva? De parca ideea ca nu pot face ce-mi doresc in tara mea ma incanta. Chiar deloc.
Trec pe langa autogari. O gramada de lume. Oare de ce atatia pleaca? Suntem toti oare nepatrioti? oare mergem toti la furat? Ma indoiesc. Oare ni s-a acrit tuturor? Tot ce se poate. Eu atata stiu, ca n-o sa ma impiedice un sistem de cacat sa fac ceea ce vreau, sa lupt sa ajung unde-mi doresc.