niet titlem

Azi am aflat ca am pierdut pe cineva drag. Stiu n feluri in care as putea/fi putut sa reactionez, dar nu stiu cum ar trebui sa reactionez.
Sa folosesc asta ca pe o scuza, sa-mi planga lumea de mila? Sa tin in mine inchis pana intr-o buna zi cand voi exploda? Pierderea asta ma face sa constientizez pentru a nu stiu cata oara ca avem tendinta sa uitam ce-i cu adevarat important: oamenii din viata noastra. Tindem sa ne axam pe valori materiale decat umane. Luam tot ce-i in jurul nostru "de bun" si nu incercam sa pretuim/valorificam/imbunatatim. Da, ma refer la relatiile cu cei din jur.
Persoana pe care am pierdut-o a fost o combinatie intre prietena si mama, daca se poate numi asa. Asta pentru ca oricand stia sa-mi zica o vorba buna, sa ma ajute cu un sfat, intr-o imprejurare dificila. A fost un model de profesor pentru mine si sper sa n-o uit niciodata. Oare cum as reactiona daca mi-as pierde mama? La fel, as avea aceasta dilema in privinta "comportamentului adecvat" intr-o astfel de situatie? Desi urasc sa ma gandesc la asta, e un scenariu care foarte probabil se va intampla candva, din pacate. Asta e cursul vietii.
Acum sa revenim la chestii (oarecum) stupide. Intr-un moment de cumpana, eu, la varsta de 22 de ani, am realizat ca trebuie sa devin presedinte pentru ca lucrurile in Romania sa se schimbe in bine. Si ca pentru asta imi trebuiesc studii de sociologie, pentru a putea incerca sa inteleg cat de cat comportamentul uman. Sau poate doar eram mahmur cand mi-a venit ideea asta in cap. Oricum, e bine de asternut acum "pe hartie" ca sa stiu mai tarziu ce aiureli imi debita mintea. Da, uneori nu stiu ce voi face mai departe, unde ma vor duce studiile, viata. Nu stiu unde voi ajunge. Tot ce am in minte e cursa aia stupida dar foarte actuala a majoritatii tinerilor din ziua de azi dupa cat mai multi bani (salariu), cat mai multe bunuri
... ai prins ideea? ring a bell? Nu vrem sa recunoastem, dar ne ducem naibii. Ne prostim (a se intelege indobitocim). Printre oamenii din ziua de azi prea putini mai sunt cei care vor ceva diferit, au ceva diferit in minte, planuri marete de prosperitate a omenirii. Putem sa-i numim mutanti.
Zic asta pentru ca daca e s-o luam dupa viziunea marvel cu ai lor x-men, sunt cei care fac parte din etapa urmatoare a evolutiei. Eu asa o consider. Singurii care realizeaza ca nu mergem pe un drum bun, dar prea putini ca sa poata face ceva. Cel de sus (cum l-oi numi tu) sa ne ajute, ca noi singuri nu vad cum am putea-o face!

(Asta nu mai stiu unde s-o bag, dar stiu ca nu e buna de incheiere).
De ce nu e plauzibil un scenariu gen "The Beach"? De ce nu putem reveni la asezarea tribala? Pe cuvant ca mi se pareau mai simple si mai ordonate lucrurile intr-o astfel de societate decat mi se par acum. Fiecare stia ce vroia sa faca atunci cand ajungea mare, si putea s-o faca, fie pentru ca e o meserie practicata din mosi-stramosi in familia lui, fie pentru ca pur si simplu avea o pasiune din asta. Acum zi-mi tu mie, cati cunosti care si-au implinit visurile preamarete din copilarie? Cati nu s-au impiedicat pe drum?